Miercurea-Ciuc, Harghita
Iancu de Hunedoara,Nr. 8

Moș Crăciun a ajuns la pompierii harghiteni!

            Autospeciala de intervenție și salvare de la înălțimi (42m), achiziționată în cadrul proiectului „Multi risc-modul I”, a ajuns la ISU Harghita. Cu această autospecială, pompierii harghiteni vor putea să intervină atât pentru stingerea incendiilor, cât şi pentru salvarea persoanelor aflate în dificultate.

                                                                                                                       

           Începând de astăzi, 21 decembrie a.c., Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Oltul” al județului Harghita are în dotare o autospecială destinată intervenţiei și salvării la înălţime. Autospeciala poate asigura intervenţii la o înălţime de până la 42 de metri, faţă de scările de pe autospecialele vechi ale unităţii, care puteau asigura intervenţii la înălţimi de doar 30 de metri. Autospeciala are o scară telescopică dotată cu nacelă, care poate prelua, în acelaşi timp, trei persoane cu o greutate maximă de aprox. 300 de kilograme, dar și un tun de refulare a apei, cu care se intervine pentru stingerea incendiilor. Datorită faptului că este comandată electrico-hidraulic, aceasta permite intervenţia la cele mai înalte clădiri. Braţul telescopic se poate întinde până la 42 de metri. De asemenea, permite ca nacela să transporte simultan trei persoane.
Odată cu intrarea autospecialei în dotare va fi eficientizată intervenţia pentru stingerea incendiilor la clădiri înalte. Autospeciala a fost achiziţionată de către Inspectoratul General pentru Stuații de Urgență în cadrul proiectului “Multi risc-modul I”.

           Descriere proiect

         IGSU deține calitatea de aplicant în cadrul proiectului „Multi risc – modul I” cod SMIS 2014+104677, finanțat prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014 – 2020, axa prioritară 5 - ,,Promovarea adaptării la schimbările climatice, prevenirea și gestionarea riscurilor”, obiectivul specific 5.2 ,,Creșterea nivelului de pregătire pentru o reacție rapidă și eficientă la dezastre a echipajelor de intervenție”.

         Proiectul are ca obiectiv general creșterea rezilienței la dezastre a comunităților prin îmbunătățirea capabilităților de intervenție în situații de urgență generate de mai multe tipuri de risc: inundații, alunecări de teren, cutremure, eșecul utilităților publice și accidente în industrie.

         Proiectul se derulează în perioada decembrie 2016 - august 2018 și are un buget total de aproximativ 157 milioane lei (35 milioane euro).

         Principalele beneficii ale implementării proiectului „Multi risc – modul I” constau în îmbunătățirea răspunsului serviciilor profesioniste pentru o gamă largă de situații de urgență, dezvoltarea abilităților de bază pentru organizarea și managementul taberelor de sinistrați, precum și îmbunătățirea capabilităților de intervenție pentru misiuni de căutare-salvare.

            Proiectul este finanțat din Fondul de Coeziune prin Programul Operațional Infrastructură Mare.

                                   COMPARTIMENTUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE